Camerele sunt foarte curate și primitoare, dotate cu tot ce îți trebuie în vacanță pentru un confort civilizat și relaxant. Priveliștea e minunată! Atât de mulți nuferi la un loc nu am văzut niciodată! Foișorul și grădinutele cu flori dau un farmec de poveste. Ziua este un paradis al cântului păsărilor și zumzetului de gâze, iar seara, dacă nu e nor, îți oferă cu generozitate un cer plin de stele și o liniște profundă.
Locația are acces foarte ușor către centrul comunei, iar de aici poți ajunge repede cu trocăriciul la mare. Poți închiria bărci pentru excursii în mijlocul deltei sau în alte locații învecinate, unde se mănâncă tradițional, mult și gustos, și de asemenea se pot face excursii pentru a vizita punctele turistice importante.
Ceea ce m-a impresionat foarte tare, lăsând deoparte frumusețea peisajului, au fost serviciile ireproșabile ale gazdelor, zâmbetul și amabilitatea cu care erau dispuse să îți asigure imediat un confort cât mai plăcut, un meniu cât mai sofisticat, specific zonei, și un aspect foarte important: toată mâncarea este proaspătă.
M-am simțit extraordinar, ca în fiecare an de altfel.